Sinaxar 24 martie: Înainteprăznuirea sărbătorii Bunei Vestiri și a pomenirii Sfântului Ierarh Artemon, Episcopul Seleuciei

Sfântul Dionisie Areopagitul este una dintre acele figuri luminoase ale creștinismului timpuriu, un părinte apostolic care a pășit din întunericul necunoașterii în lumina credinței prin întâlnirea sa cu Sfântul Apostol Pavel.

Convertirea sa nu a fost doar o schimbare de gândire, ci o transformare profundă a sufletului, care l-a condus pe calea slujirii și a cunoașterii celor dumnezeiești. Lui îi datorăm primele tâlcuiri extinse ale Liturghiei Apostolilor și mărturii neprețuite despre ierarhiile cerești, descoperindu-ne un univers tainic al ordinii divine.

Dar poate cel mai emoționant aspect al vieții sale este apropierea sa de Maica Domnului. Tradiția ne spune că Sfântul Dionisie a petrecut mult timp în Casa Preasfintei Fecioare după Înălțarea la Cer a Mântuitorului. A fost acolo, aproape de ea, a ascultat-o vorbind, i-a văzut chipul și i-a simțit sfințenia. A fost unul dintre cei care au vegheat-o în ultimele sale clipe pământești, împreună cu Sfinții Apostoli, și tocmai de aceea îl regăsim în icoana Adormirii Maicii Domnului, mărturisind prin prezența sa sfințenia acelui moment.

Cât de impresionant o descrie el pe Maica lui Dumnezeu! Cu un respect sfânt, dar și cu o sensibilitate profund omenească, el ne lasă una dintre cele mai vii mărturii despre înfățișarea și noblețea ei:

*”Era înaltă, dar nu peste măsură, trupul său era mlădios și grațios, cu mâini și picioare delicate, o frumusețe nepământeană. Pielea îi strălucea ca aurul, iar ochii ei aveau adâncimea și blândețea unei măsline coapte. Ovalul feței era desăvârșit, iar veșmintele ei purtau culorile fecioarelor: roșu și albastru profund. Se mișca cu o grație firească, cum nici măcar împărătesele născute în purpură nu o au.

Cât am stat în casa ei, nu a mâncat împreună cu noi, ci se retrăgea seara, împreună cu femeile sale. Ne-a vorbit despre Fiul ei cu o taină adâncă, pe care o voi așterne în scris altădată…

Toată înfățișarea și purtarea ei erau atât de dumnezeiești, încât dacă nu aș fi știut că nu este Dumnezeu, m-aș fi închinat înaintea ei ca lui Dumnezeu.”*

Cuvintele lui Dionisie răsună peste veacuri, pictând un portret al Maicii Domnului care îmbină frumusețea fizică cu cea duhovnicească, o icoană vie a sfințeniei. Și poate că în aceste rânduri descoperim un adevăr adânc: prezența Maicii Domnului în lume era atât de copleșitoare, atât de plină de har, încât cei care o vedeau simțeau că privesc spre hotarul dintre cer și pământ.