Sfântul Isidor Pelusiotul a trăit până la o vârstă înaintată și a murit în jurul anului 436. Istoricul bisericii Evagrius (secolul al VI-lea) a scris despre Sfântul isidor: „viața lui a părut oricui viața unui înger pe pământ”.

Un alt istoric, Nichifor Calist (secolul al IX-lea) l-a descris pe Sfântul isidor astfel: „A fost un stâlp vital și inspirat al regulilor monahale și viziunii divine și, astfel, a prezentat o imagine foarte înaltă a celui mai fervent exemplu al celei mai fervente învățături spirituale”.

De la Sfântul Cuvios Isidor ne-au rămas peste 2.000 de scrisori ce ne aduc mărturie despre lucrarea plină de folos pe care a făcut-o fericitul în timpul vieţii sale pământeşti. Şi aşa, bine vieţuind şi plăcând lui Dumnezeu, la adânci bătrâneţi s-a mutat în pace la cereştile lăcaşuri.

Înțelepciunea spirituală și ascetismul strict ale Sfântului Isidor, împletite cu învățătura sa extinsă și cunoașterea înnăscută a sufletului omenesc, l-au făcut să câștige respectul și dragostea tovarășilor săi călugări în scurt timp. Ei l-au ales conducătorul lor și l-au hirotonisit ca preot.