Sinaxar 13 martie: Aducerea moaştelor Sfântului Ierarh Nichifor, Patriarhul Constantinopolului

Sfântul Ierarh Nichifor, patriarhul Constantinopolului, cunoscut și ca sfântul Nichifor Mărturisitorul, a văzut lumina zilei în preajma anului 758, în inima străvechiului Constantinopol. După moartea tatălui său, tânărul Nichifor a ales calea călugăriei, trăind o viață de ascetism și rugăciune, pregătindu-se pentru mărturia plină de duioșie pe care avea să o aducă Bisericii Mame, cu ani în urmă.

Trimis de împărat la Sinodul VII Ecumenic (al doilea sinod de la Niceea) din anul 787, Nichifor a fost martorul momentului istoric în care iconoclasmul a fost condamnat ca erezie, iar cultul sfintelor icoane a fost restabilit. Cu o inimă plină de credință, el a servit ca secretar al acestui sfânt sinod, notând cu grijă fiecare discuție și hotărâre, contribuind la păstrarea adevărului creștin.

Dar vremurile s-au întunecat când împăratul Leon Armeanul (813-820) a călcat în picioare hotărârile Sinodului, reluând lupta împotriva icoanelor. În această perioadă întunecată, ierarhii care au avut curajul să se opună iconoclasmului au fost izgoniți din patria lor. Printre ei s-a aflat și Patriarhul Nichifor, exilat pe insula Proconis, unde și-a încheiat zilele pământești la 2 iunie 828, după 13 ani de suferință și tăcere forțată.

În secolul al IX-lea, împărații Teodora și Mihail, împreună cu călugării cei mai venerați ai vremii, au hotărât să reînvie cultul icoanelor. Au alungat patriarhul Ioan și l-au ales pe Metodie ca nou patriarh. Patru ani mai târziu, patriarhul Metodie a cerut împăraților să aducă moaștele Sfântului Nichifor la Constantinopol. Acestea au fost transportate cu mare pompă și venerație, întâmpinate de împărat, senatori și o mulțime de credincioși cu lumânări aprinse, pentru a fi depuse în Biserica Sfinților Apostoli, la 13 martie.

Astăzi, mâna dreaptă a Sfântului Nichifor odihnește ca o comoară prețioasă în Sfântul Munte Athos, la Mănăstirea sârbească Hilandar, continuând să inspire și să binecuvânteze pe toți cei care se apropie cu credință. Viața și suferința sa rămân o mărturie vie a credinței neclintite și a devotamentului față de adevărul creștin.