
Cuviosul Martinian (+ începutul secolului V) – s-a născut în vremea împăratului Constanţiu (337-361), în cetatea Cesareea Palestinei.
Dumnezeu l-a invrednicit cu darul tamaduirii, multi oameni dobandind vindecare prin sfintele lui rugaciuni. De asemenea, sfantul a vindecat chiar si multi indraciti.
Sf. Cuv. Martinian a devenit sihastru la vârsta de 18 ani şi s-a aşezat într-o chilie pe muntele numit Locul Corabiei. După 25 de ani de viaţă pustnicească a primit darul tămăduirilor. Printre multe alte ispite, a fost ademenit de diavol, care a luat chipul unei femei.
A biruit ispita, iar acea femeie s-a pocăit şi a intrat la Mănăstirea Sfintei Paulina din Betleem. După aceasta, a plecat pe o stâncă din mare, unde a locuit zece ani, fiind hrănit de un corăbier.
Ultima parte a vietii, Martinian si-a petrecut-o pribegind din loc in loc pana cand, intr-o zi, a sosit la Atena. Aici a adormit in Domnul, invrednicindu-se a fi ingropat cu mare cinste de episcopul locului.