Sinaxar 11 martie Pomenirea Sfântului Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului – viața ți învățăturile

În inima orașului Damasc, unde soarele Siriei îmbrățișează zidurile vechi, s-a născut în anul 550 un luminator al credinței – Sfântul Ierarh Sofronie. Părinții săi, Plintos și Mira, i-au dat viață într-o lume zguduită de vremuri tulburi, dar au sădit în el dragostea pentru Hristos și înțelepciunea Sfintei Scripturi. Tânărul Sofronie, dăruit de Dumnezeu cu un dar poetic rar, a strălucit în studiile sale, devenind un maestru al cuvântului și al retoricii.

Dar inima lui nu s-a mulțumit doar cu cunoașterea lumii; el a căutat adâncurile credinței, devenind un apărător neînfricat al adevărului ortodox. A fost el, printre primii, care a simțit primejdia ereziei monotelite, un dușman subtil al credinței, pe care l-a combătut cu toată puterea sa. Deși această erezie a fost condamnată abia după moartea sa, la Sinodul VI Ecumenic, Sofronie a rămas în istorie ca un păzitor neclintit al credinței pure.

Viața sa a fost una de căutare și sacrificiu. Timp de 20 de ani, a trăit în liniștea Mănăstirii lui Teodosie din Ierusalim, sub îndrumarea înțeleaptă a marelui monah Ioan Moscu. Apoi, a pășit pe cărările pustiei, stabilindu-se în Mănăstirea Sfântului Sava de lângă Iordan, unde a hrănit sufletul cu rugăciune și meditație. Împreună cu Ioan, a călătorit prin Egipt, Asia, Cipru și Italia, împărtășind cuvântul lui Dumnezeu și întăriind credincioșii în fața primejdiilor. Dar vremurile erau grele – perșii au năvălit, iar Sofronie și Ioan au fost nevoiți să părăsească Palestina, găsind refugiu în Antiohia.

În anul 634, Sofronie a fost ales patriarh al Ierusalimului, o povară grea într-o lume zguduită de conflicte. A luptat cu hărnicie pentru apărarea învățăturii ortodoxe despre cele două voințe ale Mântuitorului Iisus Hristos, alcătuind o Antologie impresionantă cu 600 de texte ale Părinților Bisericii. Deși această lucrare nu a supraviețuit vremurilor, moștenirea sa spirituală a rămas vie prin numeroasele sale scrieri: omilii, texte teologice, hagiografii și poezii care încă ne inspiră. Printre acestea, se remarcă „Viața Sfintei Maria Egipteanca” și „Viața Sfântului Ioan cel Milostiv”, mărturii ale credinței și ale milostiveniei divine.

Sfântul Sofronie a încheiat călătoria sa pământească în anul 638, la puțin timp după cucerirea Ierusalimului de către arabi. Dar chiar și în ultimele clipe ale vieții, a fost un instrument al lui Dumnezeu, negociind cu Omar I recunoașterea libertăților civile și religioase ale creștinilor și evreilor. Moartea sa a fost o trecere liniștită spre ceruri, lăsând în urmă o moștenire imensă de înțelepciune și credință.

Astfel, Sfântul Sofronie rămâne o stea strălucitoare pe cerul Bisericii, un păstor credincios și un poet al sufletului, ale cărui cuvinte continuă să ne îndrume spre lumina lui Hristos.