
Sinaxar 3 aprilie Pomenirea Preacuviosului Părinte Nichita Mărturisitorul egumenul Mănăstirii Midichiei
Nichita Mărturisitorul s-a născut în jurul anului 780, în Cezareea Bitiniei (nord-vestul Asiei Mici) într-o familie credincioasă. Mama lui s-a stins din viață la opt zile de la nașterea sa iar Filaret, tatăl lui, s-a călugarit. Copilul a rămas în grija bunicii care l-a crescut într-un adevărat spirit creștin.
Încă din copilărie, Sfântul Nichita frecventa biserica și a devenit ucenic al pustnicului Ștefan. Cu binecuvântarea sa, el s-a dus la Mănăstirea Midichia unde egumen era Sfântul Nichifor.
După 7 ani de viață sfântă la mânăstire, cunoscut pentru regulile drastice impuse în viața monahală a mânăstirii, Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul a fost hirotonit preot de către patriarhul Tarasie al Constantinopolului. Sfântul Nichifor, cunoscând viața curată a tânărului călugăr, i-a încredințat conducerea mănăstirii atunci când el însuși s-a îmbolnăvit.
Sub înțeleapta lui oblăduire mânăstirea a crescut semnificativ ca obște și importanță, numărul călugărilor ajungând la o sută. A fost un apărător al sfintelor icoane, suferind chiar și închisoare, trimis în surghiun, mărturisind și suferind neclintit timp de șase ani, pentru credința pe care a mărturisit-o la al șaptelea Sinod, de la Niceea, din anul 787.
Sfântul Cuvios Nichita s-a săvârșit întru Domnul pe 3 aprilie 824 fiind înmormântat la Mânăstirea Medikion cu mare cinste. Astfel, după mulți ani și după multe osteneli de mărturisitor, a trecut cu pace la Dumnezeu, de la cele de aici.
Dumnezeu l-a preamărit în cer înaintea îngerilor Săi, iar pe pământ înaintea oamenilor, de vreme sfintele sale moaște au devenit o adevărată sursă de tămăduiri pentru toți care vin să se închine cu credință la mormântul sfântului mărturisitor.
Sfântul Teodor Studitul l-a elogiat ca mărturisitor și mare apărător al credinței ortodoxe și al cinstirii sfintelor icoane. Viața Sfântului Nichita a fost scrisă de monahul Teostirict, ucenic al său.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin!