Duminica Ortodoxiei prima Duminica a Postului Mare semnificații

Prima Duminică a Postului Mare, (care în 2025 cade pe 9 martie, când îi pomenim pe cei 40 de Mucenici) cunoscută sub numele de Duminica Ortodoxiei, este o sărbătoare plină de semnificație și măreție.

Este momentul în care ne oprim cu recunoștință pentru biruința credinței drepte, care a înfruntat și învins ereziile și rătăcirile ce au încearcat să o clatine timp de opt secole.

Mai ales, această zi ne aduce aminte de restabilirea cinstei sfintelor icoane, un act solemn încheiat la ultimul sinod ecumenic, după ani de lupte aprige și sacrificii fără număr pentru apărarea adevărului.

Biruinta credinței ortodoxe nu este doar un eveniment istoric, ci și o împlinire a făgăduinței lui Hristos: „Porțile iadului nu vor birui Biserica Sa”.

De-a lungul veacurilor, persecuțiile păgâne și nedreptățile care s-au ridicat împotriva Bisericii s-au spulberat ca valurile mării, zdrobite de stânca cea neclintită, care este Mântuitorul nostru. El rămâne temelia de nestrămutat pe care se sprijină credincioșii, indiferent de furtunile istoriei.

Pentru comunitatea creștină care se străduiește să pășească cu smerenie și curăție pe calea postului, această sărbătoare este un semnal puternic de îmbărbătare.

Ne reamintește că, deși lupta duhovnicească poate fi aspră, nu suntem singuri. Dumnezeu este alături de noi, și cu El de partea noastră, nimeni și nimic nu ne poate birui. Astfel, mergem înainte cu curaj, știind că adevărata biruință este cea care se dobândește prin credință, răbdare și neclintită mărturisire a dreptei credințe.

În vechime, până aproximativ în secolul al XI-lea, această zi se numea Duminica Prorocilor Moise, Aaron, David și Samuel și, de aceea, până astăzi, atât Apostolul, cât și Evanghelia se referă la prăznuirea prorocilor Vechiului Testament.